Despre mine

Simona Gherasim love coach

Bine ai venit pe site-ul meu!  Dacă ai ajuns aici, îmi imaginez că relația ta de dragoste este o prioritate pentru tine.

Eu sunt Simona, coach-ul care te poate însoți pe drumul către acea relație de dragoste împlinită pe care ți-o dorești.

Sunt pasionată să îi acompaniez pe cei cu care lucrez să își transforme viziunea despre relații, despre intimitate și mai ales despre ei înșiși și să acţioneze diferit pentru relaţiile pe care şi le doresc. Cea mai mare parte a clienților mei sunt femei, dar observ cu admirație că, în prezent, numărul bărbaților înscriși la programele de coaching crește constant. Pentru mine este o veste bună, întrucât o relație înfloreşte când ambii parteneri îşi asumă conştient.

Să trăim o existență plină de iubire este probabil una dintre cele mai mari dorințe pentru fiecare dintre noi. Nu este însă întotdeauna ușor. În cazul în care întâmpini provocări în relația ta de dragoste, rolul meu este să te însoțesc să-ți descoperi partea ta de responsabilitate pentru situația în care te găsești, pentru ca apoi să o poți transforma așa cum îți dorești.

Pe cei care nu reușesc să intre într-o relație, îi însoțesc să elimine barierele pe care le-au ridicat în calea iubirii și să atragă partenerul cel mai potrivit.

Îi acompaniez să îşi definească ceea ce îşi doresc, cum să treacă peste nesiguranţe si reţineri, unde să întâlnească posibili parteneri, cum să flirteze şi să îşi folosească puterea de seducţie, cum să intre într-o relaţie şi să se simtă confortabili, cum să experimenteze în bucurie, cum să crească conştient relaţia proaspăt începută.


Pe cei care nu înțeleg ce nu merge bine în relația lor și nu știu cum să meargă mai departe, îi însoțesc să obțină claritatea direcției, să își contureze pașii pe care îi au de făcut și apoi să îi facă.

Îi însoţesc să decodifice motivele reale din spatele neînţelegerilor, care sunt nevoile şi asteptările, de cele mai multe ori implicite, ale partenerilor şi ale lor, şi să aleagă ce îşi pot asuma şi cum le pot răspunde altfel. Interacţiunea diferită conduce la rezultate diferite în relaţie.


Am acompaniat persoane care erau la limita despărțirii, fie să se detașeze și să meargă mai departe, fie să își repoziționeze relația și să o reconstruiască într-un mod sănătos.

Mă regăsesc în viziunea lui Jeff Brown, care răspunde astfel la întrebarea “Ce este un Love Coach?”
“O persoană care a bătut cărările dragostei și care are o vastă experiență relațională. Cineva care a explorat atât culmile extazului, cât și prăpastiile suferinței și, fără să evite învățăturile aduse prin experiențe, a ales să se călească în focul lor, până a atins înțelegerea profundă. Acum își folosește cunoașterea ca să-i însoțească pe alții, să îi susțină pentru a naviga printre propriile provocări ce apar în toate formele de conectare amoroasă”.  Aș mai adăuga aici și o pregătire formală solidă, cu instrumente și pași bine definiți pentru a completa portretul unui Love Coach.

Și dacă tot am menționat pregătirea formală necesară unui coach, pot spune despre mine că:

Sunt certificată ca Professional Certified Coach, de către Federația Internațională de Coaching, organismul nr. 1 care reglementează profesia de coach la nivel mondial.

M-am format în coaching-ul sistemic la școala Metasysteme Coaching, sub îndrumarea lui Alain Cardon.

Sunt certificată ca Master NLP de către International Association of Neuro Linguistic Programming and Coaching.

În prezent, continui formarea la The Gottman Institute  – unul dintre cele mai faimoase institute dedicate relațiilor.

Pentru că dimensiunea spirituală a dezvoltării umane mă fascinează, urmez un program Masteral de Studii Religioase din perspectivă nonconfesională la Universitatea București, unde mă bucur să ii studiez pe Platon, Socrate, Dionisie Areopagitul, Preafericitul Augustin, misticii Sufiști, Apostolul Pavel, Spinoza, Newton- ca să enumăr doar câțiva.

Cred cu tărie că în practica de coaching contează și gradul de dezvoltare personală a coach-ului. Coach-ul este ca o oglindă care reflectă înapoi și, din acest motiv, cred că este foarte important ca această oglindă să fie “curățată”. Eu însămi sunt într-un permanent proces de dezvoltare personală, după ani de psihoterapie psihanalitică, precum și de coaching și alte instrumente de dezvoltare personală.

Cam atât despre mine. De acum e rândul tău!

Pentru a ne cunoaște mai bine, te invit și pe blog, unde vei găsi periodic o serie de articole legate de relațiile de dragoste. Dacă simți că toate acestea rezonează cu tine și ți-ai dori să lucrăm împreună, te aștept să mă contactezi. Sunt doar la un pas depărtare!

Pentru a rămâne în legătură, te invit să te abonezi la newsletter-ul Love Latte, dacă nu ai făcut-o deja. Cu această ocazie vei primi și raportul gratuit “Ce vede un bărbat la femeia de care se îndrăgostește?”.







Desigur, Facebook este un alt loc în care ne putem întâlni, printr-un simplu Like al paginii.